A ieșit la iveală poza pe care Leo Messi o are la WhatsApp, iar responsabilitatea de a dezvălui imaginea i-a aparținut lui Tomi, nepotul starului argentinian. Totul s-a întâmplat în timpul unui podcast online, iar fotografia a devenit instant virală pe rețelele de socializare.
Lionel Messi este unul dintre cei mai buni fotbaliști din istorie și deținătorul a cele mai multe Baloane de Aur, respectiv 7 astfel de trofee. De asemenea, în spațiul online argentinianul este printre cele mai urmărite persoane de pe planetă, având nu mai puțin de 487 de milioane de „followeri” pe pagina sa de Instagram. Toți fanii își doresc să afle detalii din viața personală a lui Messi, însă campionul mondial este foarte rezervat în a oferi astfel de informații. Cu toate acestea, nepotul lui Leo Messi, Tomi, le-a făcut recent pe plac suporterilor și a dezvăluit un detaliu foarte solicitat despre viața mai puțin publică a fotbalistului de la Inter Miami.
Tomi Messi a luat parte recent la un podcast organizat pe canalul de Twitch AbitareTv, iar acolo a fost întrebat insistent despre unchiul său și în același timp a fost presat să ofere informații mai puțin știute despre Leo Messi. Tomi a fost îndemnat să dezvăluie numărul de telefon al fotbalistului de la Inter Miami, însă în mod evident a refuzat să o facă. Mai apoi, gazdele podcastului au început să sugereze ce poză ar putea avea Messi la WhatsApp:
„Îmi imaginez că ar putea avea o poză cu un trofeu”, „Trebuie să fie pe o pistă de bowling, pentru că îl știm pe Leo, îmi imaginez că ar putea fi pe un teren”, au fost câteva dintre sugestiile făcute de gazdele podcastului.
Pentru a pune capăt subiectului și pentru a le face pe plac tuturor urmăritorilor emisiunii online, Tomi Messi a făcut marea dezvăluire. A îndreptat telefonul cu fața către cameră și a arătat poza pe care Leo Messi o are la WhatsApp:
„Aceasta este fotografia celui mai bun jucător din istorie”, a punctat Tomi Messi.
Este vorba despre o imagine pe care Lionel Messi a făcut-o imediat după finala Cupei Mondiale din 2022. Poza a fost realizată chiar pe stadionul Lusail, din Qatar, unde Argentina a învins-o pe Franța. În imagine apar Leo Messi, soția lui, Antonella, cei trei copii, Thiago, Mateo și Ciro, dar și râvnita Cupă Mondială.
Leo Messi a fost titular, pe 8 septembrie, în disputa Argentina – Ecuador, din preliminariile Campionatului Mondial din 2026. Starul lui Inter Miami a marcat singurul gol al confruntării, în minutul 78, reușind să obțină 3 puncte mari pentru reprezentativa sa:
„Toată lumea vrea mereu să învingă Argentina și cu atât mai mult acum, că suntem campioni mondiali. Nu ne putem relaxa și trebuie să jucăm mai bine. Obiectivul este să ne calificăm din nou la Cupa Mondială. Ne-a plăcut foarte mult ceea ce am făcut, dar trebuie să privim înainte”, a declarat marcatorul singurului gol din duelul Argentina – Ecuador 1-0.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER